vineri, 5 noiembrie 2010

Mi-e dor de casa mea pe negandite, mi-e dor de dorul fostei mele vieti.


Gata. S-a dus si Adrian Paunescu. Sa vezi acum, "ce chin, ce dor, ce jale".
Isi mai aminteau ele (televiziunile cu potential) din cand in cand sa-l huiduie, din diverse motive ( i-a cantat ode si osanale lui Ceausescu, mai apoi ca a fost securist, ca a facut si a dres ),dar sa te tii acum nenicule. Pun pariu ca o saptamana, daca nu chiar doua, trei, va fi mare tam-tam pe marginea subiectului "Moartea dragului poet national Adrian Paunescu". Nu va fi de o asemenea anvergura ca suicidul Madalinei, dar in orice caz, subiectul necesita dezbateri intense si multe ore de emisie.
Omul a scris. Bine sau rau, dar a scris. Gurile rele spun ca poeziile nu sunt chiar ale lui, ci ale unor copilandrii care activau, pe atunci, la controversatul Cenaclu. Gurile rele mai spun ca omul a murit din pricina exceselor ( fie ele de zel, sau de alta natura), dar asta nu prea mai conteaza.
Ma gandesc totusi, ca nu vor mai gasi prea curand, inca un tovaras aidoma recent-raposatului, care sa le compuna la secunda fantastice poeme despre Marele-Cutremur-ce-va-sa-vina, despre politicieni demagogi si minoritati frustrate.
Lasand la o parte poezia, omul instiga in felul lui: la cultura sau la rascoala. Mai mult "sau", decat "cultura", mai mult "sau" decat "rascoala".
A fost si el ceva, candva. Si avea o ironie fina, care ma incanta, cumva. Probabil, din acest simplu motiv, nu multi romanasi l-au inteles. Ironia fina nu e facuta pentru toate urechile nespalate.

"Nimeni nu e atât de rău încât să n-aibă dreptul unei vieţi lungi." A.P.

Hurricane Katrina

10 comentarii:

laurette spunea...

catiusca simpatica, you are, like always, right. tocmai ce canta bendeac despre morti televizate. nu ne mai ramane decat sa consumam curentul pt tv pentru a auzi cat de rau ii pare analfabetului din pm de sat de adrian paunescu.

pAndu spunea...

Mai mult "sau", decat "cultura", mai mult "sau" decat "rascoala".

Simt ca te-a inspirat ceva recent... mai mult "ori" decat "sau", nu stiu eu d'astea cu "sau". :))
Eu nici nu stiam ca a murit inainte sa imi spui tu. Imi ramane in minte modul ala al lui de a accentua ultimul vers cu aratatorul ridicat...si cred ca o sa il mai avem pe Paunescu in viata si sufletul nostru: la petreceri. Asta daca se imbata G. Anonim destul.

katrina spunea...

@Laurette: pm de sat, cata subtilitate zace in tine :)) ca dovada, ca mi-a luat ceva sa ma prind :>

katrina spunea...

@pAndu: Cred ca si acum e G.Anonim putin cam beat de suparare fiindca a murit poetul. La urmatoarea intalnire il punem sa presteze, cu degetul in aer, cum ii sade lui bine :))

No Mo' spunea...

A murit c-a bagat in el ca un porc. De toate. Si la 67 nu era tocmai june. Alti blogeri l-au tot injurat zilele astea... ca a fost comunist, ca i-a elogiat p-aia... Treaba lui, daca asa a putut face cenaclurile alea... si cata lume a putut strange. Nu poti spune ca miile alea de tineri o ardeau comunist-like.

Zic ce-am mai zis cuiva: omul asta A SCRIS cat unii n-or sa CITEASCA in 2 vieti. Si-mi place "Nebun de alb" si "Antimprimavara"... pana si imnul Universitatii Craiova :) Sper sa-si odihneasca desteptaciunea in pace.

katrina spunea...

Eu zic ca am impartiala. Cu toate ca tata a fost cam deprimat cand a citit ce am scris despre Omul care a scris Imnul Craiovei. Cica trebuia sa fiu 5% impartiala, 95% pro.

Anonim spunea...

eu unul il apreciez...
ce nu-mi place la el e ca a inceput imnul cu "de bucurie rar avuram parte".. si faza naspa e ca se cam si intampla...
Dumnezeu sa-l ierte...

Anonim spunea...

si o sa-l avem in continuare-n cu noi la petreceri si nu numai bineinteles..

just me! spunea...

generatia in blugi va saluta!

just me! spunea...

generatia in blugi va saluta!