Buna,
Eu sunt Andrada Ioana Tuca si vreau sa fac un experiment pe propria-mi persoana.
Imi pun intrebarea daca toate femeile s-au nascut cu gena de a fi curve. E o intrebare fireasca.
Nu vreau sa ma pierd in detalii, tot ce vreau e ca fostii sau actualii prieteni ai prietenelor mele bune sa ia legatura cu mine prin intermediul oricarui mijloc.
Indragosteste-ma de tine, poti ?
Multumesc.
Eu am crescut uitandu-ma cu tata la Tuca Show, pentru ca e oltean, pentru ca il cheama ca pe mine doar ca ii lipseste o virgula si pentru ca e „destept”, cum imi explica al meu domn Tuca cu „t”de la tuica. Cu el l-am descoperit si pe Dinescu sau Tudor Popescu, si-asa a inceput sa-mi placa politica.
Am copilarit greu, ducand in carca responsabilitatea de a fi portarul de vara, in vacanta de la tara. Am ajuns sa ma urmaresc meciurile nationalei, sa tip, sa injur in reluarile de a doua zi de pe TVR 2, sa plang la retragerea lui Hagi si sa ghicesc pronosticuri.
Am crescut, mi-am facut prietene dar au ramas discutiile despre fotbal, tenis, gimnastica pe care numai cu baieti le purtam.
De ce toata aceasta relatare? Eu am crescut printre baieti, n-am fost baietoasa, ca doar am facut gimnastica cu gratioasa Patrita, dar cred ca am preluat cateva chestii tipice.
ACEASTA NU E DECLARATIA PRIN CARE MARTURISESC CA SUNT GAY, FOR SURU’S SAKE !!
Astia de la Taxi m-au pus pe ganduri cu revenirea lor.
„Te iubesc” nu sunt cuvintele dupa care tanjesc, ma doare fix in fund de „te iubesc”, iar asta e nu e un lucru de ignorat...e cam greu pana cand o durere se face simtita de fundul meu bombat !
Chestia asta cu iubirea e in cliseele hollywoodiene. Nu-mi plac cuvintele mari pentru ca suntem prea mici pentru a le rosti. Nu e vorba de romantism, sunt- imi plac florile. Freziile. Si-mi place dragostea. Seara.
Eu nu spun des „te iubesc”, mamei i-am spus pentru prima data acum un an, dupa ce am tot ezitat spunandu-i la telefon „si eu”. De ce? Pentru ca persoanele importante din viata mea stiu foarte bine ce simt, stiu foarte bine ca le pun lor ceai inainte sa-mi pun mie si ca fara ele n-as fi eu.
Eu nu prea pot sa spun „te iubesc” si nu vreau sa mi se spuna. Ca daca ma supar ma intorc in copilarie si ma inspir din citatu’ grav : Veritasaga nu se asculta, se simte.
„Te iubesc” nu se spune, se simte.
pAndu
Gata. S-a dus si Adrian Paunescu. Sa vezi acum, "ce chin, ce dor, ce jale".
Isi mai aminteau ele (televiziunile cu potential) din cand in cand sa-l huiduie, din diverse motive ( i-a cantat ode si osanale lui Ceausescu, mai apoi ca a fost securist, ca a facut si a dres ),dar sa te tii acum nenicule. Pun pariu ca o saptamana, daca nu chiar doua, trei, va fi mare tam-tam pe marginea subiectului "Moartea dragului poet national Adrian Paunescu". Nu va fi de o asemenea anvergura ca suicidul Madalinei, dar in orice caz, subiectul necesita dezbateri intense si multe ore de emisie.
Omul a scris. Bine sau rau, dar a scris. Gurile rele spun ca poeziile nu sunt chiar ale lui, ci ale unor copilandrii care activau, pe atunci, la controversatul Cenaclu. Gurile rele mai spun ca omul a murit din pricina exceselor ( fie ele de zel, sau de alta natura), dar asta nu prea mai conteaza.
Ma gandesc totusi, ca nu vor mai gasi prea curand, inca un tovaras aidoma recent-raposatului, care sa le compuna la secunda fantastice poeme despre Marele-Cutremur-ce-va-sa-vina, despre politicieni demagogi si minoritati frustrate.
Lasand la o parte poezia, omul instiga in felul lui: la cultura sau la rascoala. Mai mult "sau", decat "cultura", mai mult "sau" decat "rascoala".
A fost si el ceva, candva. Si avea o ironie fina, care ma incanta, cumva. Probabil, din acest simplu motiv, nu multi romanasi l-au inteles. Ironia fina nu e facuta pentru toate urechile nespalate.
"Nimeni nu e atât de rău încât să n-aibă dreptul unei vieţi lungi." A.P.
