miercuri, 23 septembrie 2009

Pe langa drum , pe langa gard.

Vine toamna, bine-mi pare,
In gradina am o … vie : ))

Lumea culege strugurii, ca sa faca vin bun, ca sa aiba copiii ce bea.
Nu ca toti copiii ar fi niste betivi, acum… Un litru le ajunge, e suficient pentru ei. Suficient ca sa joace sarba-n doi si ca sa se culce pe covor , ca patul le da o senzatie de ameteala.
Citeam zilele trecute intr-un ziar, cum ca la parada elevilor din Bucuresti, unde au participat peste 10,000 de elevi (iti dai seama, mai rau ca la parada gay ), s-au intamplat lucruri usor dubioase.
Ce zice autoarea, plictisiti oarecum de marsaluiala prin capitala minunata, elevii s-au asezat frumos la cate-o bericioaica si la cate un fum, ca deh, oameni suntem si nevoi multe avem.
Culmea n-ar fi fost asta, pt ca orice om mic sau mare, oricum ar fi el de felul lui, vede zilnic pe strada, pusti de 10-11 ani ( stiu, mi-am ales un numar cam mare, poate ar fi trebuit sa reduc pe la 9-10), cu tigara-n bot si cu berea-n gat pe la terase sau pe strada. Tot orice om normal nu s-ar fi minunat nici in ziua cu pricina, daca nu s-ar fi intamplat sa fie “PARADA ELEVILOR !”. Uau !
Au fumat si au baut nesimtitii, ca nici nu-i mai suport, de fata cu profesorii. Vai de tara asta ! Ce-am ajuns… Nu tu respect, nu tu civilizatie…
Un inspector, sau nu stiu ce personaj, intervievat fiind de un reporteras in legatura cu faptele demne de scuipat ale elevilor de la parada, a raspuns, NU citez : “Domne, daca se afla ca au facut asa ceva, adicatelea ca au consumat bauturi alcoolice si ca au indraznit chiar sa si fumeze de fata cu profesorii, domne, deci inspectoratul va demara o ancheta”.Si pe deasupra mai zice omu` ca o sa solicite inspectoratului sa verifice daca profesorii au stat ca nesimtitii si nu i-au batut pe pusti la fundu` gol pentru ce au indraznit sa faca. Pemite-mi sa spun iar, uau !
Intrebarea mea intrebatoare este urmatoarea : cum mama naibilor o sa-i gasesti tu, Zeus , pe aia care au indraznit sa oripileze cateva babe care treceau tarsa-tarsa pe strada ?
Una peste alta, au aparut si cativa jandarmi care s-au gandit sa faca un bine societatii si sa-i amendeze un piculet.
Ca replica, elevii revoltati de articol, au sarit la injuraturi pe site-ul ziarului.

scris de anonim

am fost cu prietenul meu ciunga.... si am baut...peste masura..dar tot ne-am distrat....deci ****!!!!1


scris de NUMELE

Fix din cauza asta imi pare atat de rau ca toate femeile care stau sub biroul cui trebuie ajung sa aibe un articol intr-un ziar !! N-am alte cuvinte decat PROASTO lasa-te de meserie !! Cat despre parada in sine..... tot respectu pentru toti cei care au venit (in numar de 18.000 PROASTO) (si nu s-au vandut 18000 de beri PROASTO). Din pacate din cauza unor astfel de ziariste "guriste" un eveniment ca asta pica in dizgratie! Ps: ESTI PROASTA

scris de NUMELE

sunteti niste nenorociti. scrieti tampenii. ce visati noaptea...asta scrieti ziua. a fost un eveniment care a iesit super tare. AR TREBUII SA VA CERETI SCUZE, NEMERNICILOR. ca au fost unii care au baut bere...fix problema lor. meritam felicitati pt ceea ce s-a relizat. stie toata lumea, si de cand lumea si pamantu, liceenii fumeaza. si ce? e sanatatea voastra sau banii vostrii? sunt ai nostrii sau ai parintilor. IDIOTILOR...


In liceele din tara asta, ca sa nu zic direct scoli generale, se fumeaza pe rupte prin dublu-ve-ceuri, ce sa mai vorbesc de cati elevi vin direct beti-pisati la ore. Si cine, ce le face? Ca vedem apoi, la stirile de la ora 5 , filmulete in care se ridica Gheorghita si il scuipa pe domnu` prefesor de matematici, sau pe Gherghina si Tudorita cum se paruie si se injura prin spatele clasei, mai rau ca aia la MK ?
Pai ce ti se pare domnu` inspector asa ciudat ca fumeaza pe strada , cand tu si ceilalti ca tine, coborand pana la directori, profesori si ce mai sunteti prin scoli, nu sunteti in stare sa-i tineti in frau nici pe teritoriul vostru?
Si coana ziarista e la fel de penala. Fac ei ce fac si ce zic, lasa ca mai bine aratam ce de cacat e tara asta a noastra. De ce sa zicem ca au facut si ei ceva frumos si de efect, ca s-au deghizat, s-au mascat, au iesit pe strada reprezentandu-si liceele. Lasa ca mai bine scriem ca au baut ca porcii si au fumat ca mohicanii.

Uite, d-asta mi se face cateodata si scarba. Si ma enervez si nu mai scriu nimic.
Gata .

PS : 80 % dintre elevi beau.
54 % fumeaza.
Ce fenomen !


Hurricane katrina.

13 comentarii:

Anonim spunea...

doamne ce oameni si aia.. sa se imbete, sa joace sarba-n 2... dar sa stii ca doar unu a dormit jos!! eu am dormit in pat :)) :>

cat despre elevi.. parintii sunt de vina...

pAndu spunea...

:)) niste betivani !! si lipsiti de imaginatie..ar fi putut dansa brasoveanca in doi :>.

O domnisoara usoara spunea...

Ha...a ştiut Burebista ceva când a dat foc la vii. Nu de alta,dar ştii ce chin e să culegi struguri? Plus că excesul de must poate duce la probleme ( să zicem ) stomacale :D .
Zice bine pAndu, brasoveanca iz ză şit

pAndu spunea...

ps: ma amuza teribil al doilea comm din articolul tau.
"ps: esti proasta" :)))

Anonim spunea...

domnisoara usoara sa nu consumati must ca poate aveti problemele stomacale de care vorbeati si astfel nu a-ti mai fii usoara, a-ti fii doar domnisoara :))

rog organele abilitate sa-mi aduca la cunostiinta daca sunt greseli gramaticale in continutul textului meu.

acelasi anonim B-)

pAndu spunea...

Organu' e la peste, asa ca imi permit sa ma bag in locul... organului, ma intelegeti, pt ca m-ati intrigat.

Ce-a zis el? Cate greseli pot sa fac intr-o fraza, huh?
La conditional e "ati fi". V-ar manca Gina de viu !!
Ori sunteti in stadiul "hai sa dansam sarba in doi"? :)). Daca asa, se iarta.

katrina spunea...

ce am zis eu... asa am zis..
oi fi eu obosita, da nici chiar in halu asta, sa o fac pe gina de rusinea rusinilor [-x

Anonim spunea...

pai... din cate-mi aduc eu aminte... nu prea am facut gramatica cu gina... astea le-am facut in generala :-? zic eu:-?

dumb_rava spunea...

le are domne.. ce sa zic.. numai.. le are... :))

O domnisoara usoara spunea...

Haaa :))
Acum observ si eu eticheta. Me gusta, me gusta B-)

mircea badea spunea...

cati , sincer sa fiu , atunci cand te duci la o parada eu ma mir cum nu si-au rulat un cui de fata cu profi , pe mine nu m-ar interesa absolut deloc, in nici un caz atat de mult incat sa scriu si un articol despre asta.
ma asteptam la mai mult decat o dezbatere pe cat de idioti sunt copii de azi .

katrina spunea...

Draga Mircea Badea, copiii de azi sunt atat de idioti pe cat vor.
Iar profesorasii care se dau buni pedagogi, sunt si mai idioti. Asta fiind ideea intregului articol.

katrina spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.