Cat de mare e un ou mic ?!

E un sentiment al naibii de neplacut cand realizezi ca te-ai facut mare si ca s-a terminat cu joaca.
Nu sunt nici Dalai Lama, nici macar Camus sa-mi permit s-o dau in teorii filozofice, afirmatia mea e de multi si demult cunoscuta.
E de cacat cand nu mai poti nici sa te caci in pace, fara sa fi presat de timp.
Parca ieri ascultam Vama Veche si plangeam pentru saracu' Andrei, care, la cat de prost era, s-a impuscat in cap.
Mi-e dor sa ii plang de mila unui necunoscut, la fel cum mi-e dor de vineri- ziua de film, de cum rasuna "am doar optispe ani" odata la doua sambete sau de tractorul din regie.

Chestia asta n-o scrie o muiercea proasptat intrata la menopauza, o scriu eu- Andrada, 20 ani.

Chit ca pare o pagina de jurnal, nu mi-e rusine sa o public. O fac pentru voi, prietenii mei, cei pentru care nu mai am timp.
Imi pare rau ca ne-am facut mari, ca pana si eu m-am facut mare, ca sunt o amarata fara de minute sau mesaje, ca nu pot sa ma intalnesc cu voi atat cat as vrea, ca poate sunt nesuferita fara sa vreau, ca nu am putut sa te primesc azi la o tigara, la mine. Imi pare rau ca pana si postarea asta o fac in graba.

Va promit o gramada maaare de... oua kinder la primul salariu.

pAndu