Nu pe el, pe el.
Da, el, cel care imi ofera in prezent si probabil pentru tot restul vietii, cea mai buna portie de ras privind in trecut. Cel care m-a insultat, din cauza caruia am varsat lacrimi- 30 litri pe metru patrat. L-am urat insa ura trece.
Da, ma, e vorba despre profu’ de geografie, cum te-ai prins asa repede?
Si ca de fiecare data cand ne intalnim, arat spre materialul hainelor mele si ii spun: “e fin!”, apoi radem. Eu mai mult zambesc…prefer sa nu rad.
Care e cea mai penibila, ingrozitor de jenanta situatie in care ai fost vreodata si de care acum, cand iti aduci aminte, razi cu sughituri?
La mine ar fi mai multe, am un dar sa ma bag cat mai des in cacat …dar cea care e pe primul loc
(tzine e pe primul loc? –adi, adi/ tzine e pe primul loc? e danela gyorfi) e cea despre care o sa povestesc.
Pai, cum spun?!... eram prin clasa a XI a cred. Era inspectie in liceu, profu’ era de servici si era nervos ca noi nu facem liniste. A venit la noi in clasa pornit pe o colega care se tot fataia, iar ea, in incercarea de a se scuza, a facut greseala fatala de a vorbi. Fata are un stil aparte. Asta e, si-a semnat sentinta si a semnat-o si pe-a mea totodata. Vazand-o in deplinatatea sa, profu a exclamat: ”ce dracu’ te strambi asa la mine, maimuta dracu’?!”.
In milisecunda urmatoare toata clasa era pe jos de ras, eu eram un pic mai pe sus decat restul.(am ras mai tare ca Adriana?:O). Auzind minunatul sunet, monsieur professeur, a lasat-o pe ilustra colega, si fixandu-si privirea asupra mea, parca prin vis am auzit : “si tu ce razi ca o parasuta? “.
Eu? Parasuta?
A plecat nervos, s-a intors si mai nervos la ora noastra de geografie, ziua urmatoare, cand mi-a spus ca, citez: “nu ai de ce sa te superi ca te-am facut parasuta. Ar trebui sa fii chiar mandra, parasuta e facuta dintr-un material foarte fin, asa ca nu te-am insultat.”-am incheiat citatul.
Pai ce…toate cele noua ceruri mi-au cazut in cap pe rand, cand credeam ca s-a terminat il mai vedeam pe unul ca se uita la mine si rade pe sub mustati, apoi inca un cer se oprea fix in capul meu de parasuta.
Cred ca am plans in ora aia cum n-am plans in toata viata mea, n-am plans nici cand am fost exatriculati trei zile, nici cand am luat fascinantul doi la chimie- de asta am fost chiar mandra, in schimb cand omul m-a numit parasuta pentru rasul meu un pic (bine, poate mai mult decat un pic) mai colorat am umplut caietul de picatele, aveam foi cu model- bulinutze.
La sfarsitul orei si-a cerut scuze, nu stiu cum naiba a observat ca pisasem ochii pentru ca am incercat sa ma ascund, mi-a spus ca sunt o fata speciala si ca nu meritam sa ma numeasca asa. Te rog!
De atunci am incercat sa nu mai rad asa tare. Nu cred ca mi-a reusit pentru ca tot bagati capul in pamant cand rad in locuri publice !!!
E unul din profesorii preferati si acum, la intalniri, e chiar amuzant sa-i ascult bancurile cu parasute impreuna cu remarca ”andrada stie cu ele, ea e din material fin”- acum rad… ok, poate sa nu repeti de trei ori ca sunt din material fin ca sa auda toata lumea, ne-am prins !!!
Si sunt convinsa ca fiecare are cate o patanie din asta, de care acum isi aminteste cu zambetul pe buze, dar imi place sa cred ca a mea e cea mai tare. Sau?
